Donati

VIZITA PREȘEDINTELUI FEDERAȚIEI MOLDOVENEȘTI DE FOTBAL LA STRĂȘENI

Astăzi, 20 octombrie, la invitația primarului, președintele Federației de Fotbal, Leonid Oleinicenco, a întreprins o vizită de lucru la Strășeni.
Au fost vizitate obiectivele în construcție – cele două terenuri de fotbal din cadrul Complexului Multifuncțional Sportiv din Municipiul Strășeni. Pentru cel dintâi, autoritățile au contractat lucrări de edificare în valoare de peste 5 milioane lei, iar gazonul artificial, materialele necesare, vor fi asigurate din partea Federației.
Totodată, au demarat lucrările de amenajare a celui de-al doilea teren de fotbal, dimensiunea 105x68, conform standardelor UEFA, FIFA, din sursele bugetului local, dar și a celor alocate prin Programul ”Satul European”, Municipiul Strășeni fiind selectat cu o finanțare de 10 milioane lei.
Lucrările sunt executate în baza Contractului de antrepriză, încheiat la 21 ianuarie curent, între Primăria Municipiului Strășeni și Compania ” 5AQ Invest”SRL .
Proiectul integral a fost elaborat de către Societatea pe Acțiuni Colass și cuprinde mai multe obiective, inclusiv, teren de competiții cu amenajări pentru atletism, 3 terenuri de fotbal, 4 terenuri pentru tenis, sală sportivă polivalentă, teren multifuncțional, bazin acoperit, alte elemente de deservire și prestare servicii.
Menționăm că obiectivul privind edificarea Complexului sportiv multifuncțional este prioritizat de comunitate, fiind parte a Strategiei de dezvoltare și a Programului de revitalizare urbană a Municipiului Strășeni.

КОММЕНТИРОВАТЬ

Sezonul 2021/2022
  • DB
  • DA-13
  • DA-11
  • DB-15
    Divizia B - Sud

    Clasament

    vezi clasamentul detaliat

    Marcatorii Echipei

    L Jucător Goluri
    1 Lozovanu Ion 11
    2 Maxim Danilov 8
    3 Prodan Dumitru 7
    4 Ion Gîrlean 6
    5 Crasilov Sergiu 5
    6 Oleg Șișchin 3
    6 Marius Condruc 3
    6 Tudor Șpac 3
    9 Goțonoaga Andrei 1
    9 Prodan Stanislav 1
    9 Ianuș Jaman 1
    9 Valeriu Balîc 1
    Autogol 1

    Under13

    Clasament

    vezi clasamentul detaliat

    Marcatorii Echipei

    L Jucător Goluri
    1 Baciu Victor 15
    2 Cașcei Victor 7
    3 Sizov Nichita 3
    3 Postolachi Octavian 3
    5 Uscatu Alex 2
    5 Barac Marius 2
    5 Enache Mihai 2
    5 Sorochin Daniel 2
    9 Guţan Răzvan 1
    9 Mîndru Alex 1

    Under11

    Clasament

    vezi clasamentul detaliat

    Marcatorii Echipei

    L Jucător Goluri
    1 Postolachi Octavian 33
    2 Bugaescu Daniel 20
    3 Luca Cobileanschi 16
    4 Diseatnic Bogdan 11
    5 Iorga Lucian 6
    6 Sărbu Fabian 5
    6 Leahu Emilian 5
    6 Grosu Bogdan 5
    6 Rusu Laur 5
    10 Cozmulici Victoria 4
    11 Prohorovici Vlad 3
    12 Tinerelu Oleg 2
    13 Miron Cosmin 1
    13 Alyev Said 1
    13 Dumbrava Sebastian 1
    Autogol 1

    Under15

    Clasament

    vezi clasamentul detaliat

    Marcatorii Echipei

    L Jucător Goluri
    1 Tumuruc Alex 9
    2 Diaconu Arian 5
    3 Atamaniuc Maxim 3
    4 Sinitaru Catalin 2
    4 Croitor Adriano 2
    6 Crasilov Victor 1

Top News
În rețea
  • Facebook
  • Youtube
Top News